Dacă ar fi să întrebăm specialiştii ce spun despre stilul hainelor ce poartă amprenta unui popor, am afla că Revoluţia franceză -care introduce în istorie sloganul LIBERTATE, FRATERNITATE, EGALITATE-  instaurează şi un  tip nou de filosofie care cucereşte rapid toate sferele vieţii sociale, inclusiv moda.

La curtea Franţei, moda rigidă a barocului cultivată de Ludovic al XIV-lea –şi ca atare îmbrăţişată de toţi cei care îşi permiteau luxul şi opulenţa, este încet-încet înlocuită de mai fantezistul curent -implementat de succesorul său Ludovic al XV-lea- rococo. Un stil mai lejer, mai jucăuş, mai rafinat, mai vesel. Rochiile de la curte sunt mai reduse ca volum şi mai delicate decât antecesoarele sale baroce.

Rochie barocă

Rochie rococo

Se înteţise comerţul cu Orientul Extrem, ţesăturile şi îmbrăcămintea importate de Europa întroduc insolitul, dar sunt insuficiente faţă de foamea de nou a celor ce devorau exoticul, noutatea şocantă, importurile culturale. Europa îşi dezvoltă capacităţi tehnologice pentru a putea produce local materiile prime pentru confecţii. Tiparul devine obişnuit în epocă, aşadar revistele de modă popularizează stilul marilor curţi europene.

O dezaprobare sfioasă a opulenţei rafinate a rococoului apare odată cu naturalismul, evident după cam 1770, când Franţa este isterizată de stilul englezesc simplu, confortabil, funcţional.

Toată această extravaganţă ia sfârşit -însă- în mod violent odată cu fatidicul şi fundamentalistul an 1789. Filosofia stângiştilor belicoşi, aduce hainele mai aproape de corp, naturalizează liniile lor, simplifică opulenţa ţesăturilor, introduce utilitatea în îmbrăcăminte- nu că nu ar fi existat aceasta la oamenii simpli, ci o introduce ca modă.

Acest curent în modă se numeşte stil bohemian, adoptă haine comode –nu rochii cu diametre înfricoşate, nici corsete care să nu lase pe purtătoare să-şi tragă oştescul aer în piept, ci haine pline de culoare, haine ţărăneşti până la urmă; haine manifest împotriva structurilor, tradiţiilor şi canoanelor sociale ale vremii. Introduce idiferenţa -studiată- faţă de îmbrăcăminte.

Idealurile acestui stil vestimentar sunt revitalizate de generaţia hippy a anilor ’60- ’70.  Prin haine hippyioţii protestează la rândul lor împotriva generalului, a ”cenuşiului” vestimentar, a plictisului vestimentar. Este practic o alternativă exotică la modă.

Moda „oficială” îmbrăcase, mai bine zis dezbrăcase femeile care acum purtau în disperare mini; hippyiotele îşi pun fuste până la călcâie, fără a fi prin aceasta mai puţin feminine, mai puţin seducătoare.

Libertatea tânjită în viaţă cuprinde şi îmbrăcămintea, respingerea conceptelor materialiste se răsfrânge şi în modă, respingerea modernităţii de asemeni. Hippyoţii fac un melanj între vestimentaţia medievală şi stilurile etnice.

Libertatea aceasta de a mă îmbrăca după cum doresc, oferă celor care nu doresc să îmbrăţişeze chiar îmbrăcămintea hippy posibilitatea de a se îmbrăca cu haine ce au pe ele amprenta etnică a grupului din care fac parte, sau a altor grupuri etnice cu care empatizează.

 India

 Nigeria    

Japonia

Scoția

China

 Peru

Încadrăm aşadar rochiile noastre de mireasă în stilul etnic, uneori etnic cu accente romantice, alteori etnic cu accente minimaliste și în fine etnic cu accente arhaice. O rochie posibil de purtat astăzi fără teama de a fi  provincial, necioplit, înapoiat- din punct de vedere vestimentar.

Ca stil de viaţă al celui/celei ce îşi asumă astfel de haine amprentate de strămoşi, stilul etnic cuprinde şi o filosofie ce luptă împotriva disperării de a nu mai fi ca popor şi mai mult decît atât este un manifest, o bătălie şi o  mărturisire de devotament, de ataşament şi de dragoste  faţă conaţionalii din toate vremurile şi locurile, stilul etnic-civic, etnic-românesc.

Rochia Rareșoaia(creaţie Donna alba) Rochia Teodora(creaţie Donna alba)

 Detaliu brâu rochia Sânziana(creaţie Donna Alba)

 Rochia Catrina(creaţie Donna Alba)

Articol scris de Marina Tudor.